SHARE

Aşteptam un moment prielnic să povestesc despre Marcel. Nu, nu e un moment prielnic, dar e un moment în care mă simt suficient de pregătit să îl caracterizez in mare.

L-am cunoscut pe Marcel acum mult timp. Acum foarte, foarte mult timp. Îl cunosc pe Marcel, practic, de o viaţă întreagă. Nici nu puteam să-l evit, era şi e peste tot! Partea interesantă este că şi voi îl ştiţi pe Marcel. Marcel este omniprezent, veşnic printre noi, ca un mic Dumnezeu în contrast.

Marcel este un mic filozof. Cine spune asta? Nimeni. El o spune. Oarecum el a primit un har divin, iar noi, plebeii, suntem privilegiaţi să ne putem asocia cu dumnealui. Fiecare opinie a lui este, pe cât de banală, pe atât de adevărată. Dacă nu zici ca el, eşti prost. Dacă zici ca el, tot eşti prost, pentru că ţi-ai însuşit o spusă de-a lui. Oarecum l-ai plagiat, nenorocitule.

marcel

Dar oricum o dai, trebuie să fii gură-cască la Marcel. Marcel le ştie pe toate, ştie cum gândesc femeile, ce pereche de ciorapi merge asortată cu cardiganul primăvara pe înserat, cum trebuie să conduci orice maşină (le-a condus pe toate, credeţi-mă, ştiu ce îi poate capul), cât costă o masă de călcat în IKEA sau, mai ales, politică şi fotbal.

Marcel îţi poate demonstra prin trei fraze proprii cât de nenorocită e omenirea. E în stare să îşi calce pe principii (protip: pentru că nu are principii), să mintă cu toată dăruirea lui şi să nu pară deloc afectat de cele spuse, exact ca un actor intrat complet în pielea personajului. De fapt, Marcel chiar e actor. Sigur, nu e acel gen de actor care şi-ar dori el să fie. Marcel nu joacă în drame dubioase fără final concret (aviz amatorilor de filme româneşti) pline de cadre statice de 10 minute. 10 minute în care să mănânci o ciorbă, asta îşi doreşte Marcel să facă, iar lumea să se uite la aşa ceva. Nu ai vrea să îl prinzi beat, ai fi dezamăgit de el, cât de prost e, şi de tine, cât de prost eşti că i-ai crezut toate minciunile.

Însă, departe de ceea ce ţine de prietenie şi onoare, Marcel e un om ok. Poţi să vorbeşti cu Marcel, să faci glume şi chiar să înveţi de la Marcel multe lucruri utile în viaţă. Atât doar să nu îl calci pe coadă, Marcel e impulsiv şi nimeni nu ştie cum reacţionează când e nervos în adevăratul sens al cuvântului.

Marcel e hipster

Da, Marcel e hipster. În primul rând ştii sigur ce e un hipster. Şi dacă nu ştii, uită-te la Marcel. Marcel e hipster. E o vorbă (proastă, de altfel) în popor, care spune că “nu haina face pe om”. Nimic mai fals, fix haina îl face pe om. Cu tine defilezi, iar ceea ce faci tu, din toate punctele de vedere, spune despre tine cine eşti. Nu te aştepta să fii luat în serios când vii la o conferinţă îmbrăcat în clown. De asemenea, nu te aştepta să fii luat în serios într-o discuţie despre muzica bună (da, muzica bună există, nu e o noţiune relativă) când tu asculţi “de toate”. Să fii hipster e o mizerie, un curent agresiv împotriva normalului: dacă ceva e apreciat de mulţi, e o mizerie; dacă este foarte puţin apreciat, e un produs de calitate. Acceptabil până în punctul acesta, numai că dacă ceva ce îţi place ţie devine apreciat de o masă mare de oameni, brusc pentru tine acel ceva devine un gunoi pe care nu îl suporţi. Şi nu e o gândire ok!

Aici se face diferenţa între un nonconformist şi o mizerie de om fără coloană vertebrală. Dacă ai putea modela interesele maselor, l-ai putea transforma pe Marcel în ascultător înrăit de Alex Velea pentru care mersul la mare vara chiar e o idee originală şi unică. Voi, idioţilor, nu ştiţi ce e arta.

Marcel e genul de om care nu ascultă manele pentru că sunt de prost gust, dar 50 Cent e ok. Nu îţi poate face o diferenţă clară de mesaj, limbaj şi stil, dar cu siguranţă e altceva. Dacă nu era, 50 Cent cânta în română, nu?

Marcele, sunt multe de zis despre tine, dar probabil vom menţine cvasisuspansul pentru o “ediţie” viitoare. Marcel merită un raft special pe biblioteca virtuală Nepopular, motiv pentru care va avea o categorie specială. Să plouă în continuare cu oameni ca Marcel, ca să putem avea ce discuta şi de cine râde.